Polițiștii încep protestele în fața MAI. Amenință cu greva generală și blocarea sistemului. Care sunt revendicările lor?

Polițiștii încep protestele în fața MAI. Amenință cu greva generală și blocarea sistemului. Care sunt revendicările lor?
Fotografie cu caracter ilustrativ. Sursa: Alexandru Dobre/MEDIAFAX FOTO
Publicat: 30/05/2023, 09:28

Polițiștii amenință cu proteste în fața Ministerului de Interne, într-o nouă grevă care ar putea bloca sistemul. Membrii sindicatului Europol se vor aduna marți în fața Ministerului, exprimându-și nemulțumirea față de nerespectarea legii salarizării.

Protestul este considerat un prim pas în reacție la situația critică din procesul de admitere în școlile de Poliție. Potrivit liderului sindicatului, este cea mai neagră perioadă pentru Ministerul de Interne, iar la finalul celor trei probe de admitere, se estimează că vor exista doar 0,04 candidați pe un loc disponibil, ceea ce va conduce la neocuparea locurilor pentru prima dată în istorie.

În acest context, sindicatul cere demisia ministrului Bode și a secretarului de stat, considerând că cineva trebuie să-și asume responsabilitatea pentru această situație dezastruoasă.

Totodată, există preocupări legate de faptul că mulți nu mai doresc să intre în sistemul polițienesc, iar liderul sindicatului sugerează că ministrul Bode ar putea căuta soluții în a aduce nepalezi, indieni sau pakistanezi pentru a înlocui polițiștii locali.

Sindicatul avertizează că în luna iunie vor avea loc proteste masive, inclusiv prin încetarea activităților de lucru. Mai multe forme de protest sunt pregătite, iar sindicatul așteaptă aplicarea legii salarizării și clarificarea aspectelor referitoare la legea pensiilor militare.

În aceeași zi, alți bugetari, precum profesori și personalul CFR, se alătură protestelor, adăugându-se nemulțumirilor legate de salariile primite.

Situația din școli se complică pe zi ce trece, iar pentru elevii din clasele a VIII-a și a XII-a, îngrijorările cu privire la amânarea sau prelungirea anului școlar sunt tot mai mari.

Profesorii intră în cea de-a șaptea zi de grevă, după o nouă rundă de negocieri fără succes, cu ministrul Muncii și cu cel al Educație și un apel la președintele Klaus Iohannis să intervină într-un moment critic pentru învățământ.

Marți 30 mai este ziua în care dascălii ies în stradă să își strige cererile. Peste 20.000 de angajați din educație sunt așteptați la mitingul din fața Palatului Victoriei, care va fi urmat de un marș spre Palatul Cotroceni.

Alexandru Tosa
Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020. Începând mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Cum arată apartamentul de 2460 de metri pătrați al lui Ion Țiriac. Detaliile din interior...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Povestea emoționantă a lui Patrocle, câinele căutat de toată România. Este căutat cu disperare de...
I-a turnat zilnic soțului înălbitor în cafea. Ce s-a întâmplat cu bărbatul la scurt timp:...
La ce salariu visează o angajată care ia acum minimul pe economie. "În mână, fără...
Descoperirea secolului! Breaking news!
Dovezile găsite acasă la Alexandru Piscan, presupusul spion al rușilor: fotografii și filmări detaliate de...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
UNGURII, la ani lumină de România. Deja nu se mai poate face NIMIC, totul s-a...
Pro TV pregătește marea lovitură. Filmările au început
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să...
Ireal cât au ajuns să coste sicriele și locurile de veci în 2024
Răspunsul Gabrielei Cristea pentru urmăritorii care îi spun că fetele ei nu sunt aranjate întotdeauna:...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Vulturii și‐au schimbat traseul de migrație pentru a evita războiul din Ucraina
×